Programul “Noua Casa” este un program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achizitia unei locuinte prin contractarea de credite garantate de stat.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, anunță potențialii beneficiari că Programul NOUA CASĂ 2024, a devenit operațional după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 1 miliard de lei, a fost alocat celor 16 finanțatori înscriși în progran.
Programul NOUA CASĂ rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat, cât și prin comisioanele de administrare reduse anul acesta cu 50% (de la 0,30% pe an la 0,15% pe an, calculat la soldul garanției). O altă modificare adusă programului, în ediția 2024, este reducerea cu 30% a onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepții prevăzute în mod expres în legislația incidentă.
Astfel, românii care doresc să-și achiziționeze o locuință, pot apela la una dintre băncile partenere – Alpha Bank, BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, OTP Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank și Techventures Bank – pentru întocmirea dosarului de credit și înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obținerii garanției de stat.
Informații complete privind condițiile de eligibilitate, documentele solicitate și modul de accesare a programului Noua Casă sunt publicate pe site-ul www.fngcimm.ro, iar pentru accesarea facilă a programului, încurajăm beneficiarii să consulte Ghidul Noua Casă 2024, pus la dispoziție FNGCIMM la adresa https://www.fngcimm.ro/attachment/otTUu_NC%20Ghid%202024.pdf .
De la lansarea Programului PRIMA CASĂ, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii și promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susținut credite în valoare de 63,8 mld lei. Rata de default efectivă a garanțiilor este de 0,316%, acesta situându-se cu mult sub rata de neperformanță a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem bancar.
Pentru noutăți și actualizări constante privind Programul NOUA CASĂ 2024, FNGCIMM încurajează și urmărirea paginilor oficiale de pe rețelele sociale.
Beneficiarii pot achizitiona in cadrul programului urmatoarele tipuri de locuinte:
a) locuinte noi, destinate achizitionarii, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agentia Nationala pentru Locuinte, pentru care documentele de receptie la terminarea lucrarilor de constructii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat;
b) locuinţe consolidate, destinate achizitionarii, pentru care documentele de receptie la terminarea lucrarilor de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat;
c) alte categorii de locuinte, receptionate la terminarea lucrarilor de constructii noi sau de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic, dupa caz, cu mai mult de 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat.
Garantiile acordate in cadrul Programului sunt garantii in numele si in cont stat, iar procentul de garantare se aplica in functie de categoria de locuinta.