10.4 C
București
joi, martie 27, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

A început Săptămâna Mare, perioada de doliu a creștinilor: slujbe, semnificație și tradiții

La Catedrala Patriarhală din București  slujbele Deniilor vor începe zilnic la ora 17.00, iar celelalte slujbe se vor desfăşura astfel:

Sfânta Liturghie din Sfânta şi Marea Joi (13 aprilie) va fi săvârşită în interiorul Catedralei Patriarhale, începând cu ora 9,30;

Slujba Vecerniei din Sfânta şi Marea Vineri (14 aprilie) cu scoaterea Sfântului Epitaf (8,00 – 11,00) va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;

  • în intervalul orar 11,30 – 16,50, credincioşii vor avea posibilitatea să se închine şi să treacă pe sub Sfântul Epitaf în Catedrala Patriarhală;
  • între orele 17,00 – 20,30 va fi săvârşită Denia Prohodului Domnului şi va avea loc procesiunea în jurul Catedralei Patriarhale cu Sfântul Epitaf.

Sfânta şi Marea Sâmbătă (15 aprilie):

  • între orele 8,00 – 12,30, se vor oficia Slujba Ceasurilor, Obedniţa şi Vecernia unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare;
  • în intervalul orar 13,00 – 19,00, Catedrala Patriarhală va fi închisă pentru pregătirea slujbei de Înviere.

Învierea Domnului – Sfintele Paşti (16 aprilie):

  • la ora 00,00, Sfânta Lumină va fi oferită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ierarhilor, preoţilor şi diaconilor prezenţi în pridvorul din faţa Reşedinţei Patriarhale. Apoi, aceştia vor oferi Sfânta Lumină credincioşilor pe culoarele special amenajate;

Slujba Învierii va fi săvârşită în exteriorul Catedralei Patriarhale, iar Sfânta Liturghie va fi oficiată ulterior în interiorul acesteia.

Săptămâna Mare: semnificație, tradiții și obiceiuri

Lunea Mare

În prima zi din săptămână, gospodinele trebuie să facă în casă și gospodărie curățenie generală. Este ziua în care se aerisește toată casa,. De asemenea, se mătură curtea, se spală ferestrele și rufele, astfel încât întreaga gospodările să fie pregătită de sărbătoare.

Marțea Mare se numește Pilda celor 10 fecioare

Se spune că pentru a avea parte de sănătate, credincioșii ar trebui să se spele „ritualic”, obicei prin care se crede că toate bolile vor fi ținute la distanță.

Miercurea Mare

Este ultima zi în care se mai poate face curat în gospodărie. Tradiția spune că gospodinele trebuie să termine rapid treaba, pentru că vine Joia Mare, ziua în care încep pregătirile culinare.

La fel ca în orice altă zi din Săptămâna Mare, credincioșii trebuie să fie mai buni, mai iertători, nu au voie să spună vorbe rele sau să se certe.

Joia Mare

În Joia Mare se vopsesc ouăle. Această zi este una dintre cele mai importante, pentru că în Joia Mare a avut loc Cina cea de Taină, ultima oară când Iisus Hristos a luat masa alături de ucenicii săi.

Tradiția spune că pasca, cozonacii, dar și alte bunătăți care trebuie preparate la cuptor se gătesc în Joia Mare. Tot în Joia Mare se vopsesc și ouăle. În Joia Mare se mai dau de pomană diferite alimente pentru sufletul celor adormiți.

Vinerea Mare

În Vinerea Mare se ține post și rugăciune. Sunt foarte multe persoane care țin post negru în această zi pentru a fi feriți de rele și de boli grave. În biserici nu se mai trag clopotele, iar în cazul în care o persoană este îngropată în Vinerea Mare, acest lucru se întâmplă doar cu bătaie de toacă. Nu se spală rufe, nu se calcă, nu se coase și se spune că cei care fac aceste lucruri vor avea parte doar de rele.

Vinerea Mare este ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce și este considerată cea mai tristă zi din istoria creștinismului.

În Vinerea Mare nu se coc cozonaci sau pască. Tradiția spune că cei care fac acest lucru riscă să se îmbolnăvească. În popor se spune că cei care coc în Vinerea Mare ard mâinile Maicii Domnului.

În Vinerea Mare există obiceiul de a „trece pe sub masă”.

Potrivit doxologia.ro, în Săptămâna Patimilor se rostește o rugăciune specială:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător.  Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești, și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin”.

te-ar putea interesa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

rețele de socializare

3,913CititoriConectați-vă
22,300AbonațiAbonați-vă

PUBLICATE RECENT