Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi torențiale, vijelii puternice și chiar căderi de grindină.
De marți, ora 16.00 până miercuri ora 10.00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și sudul Crișanei, unde se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), averse torențiale, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Începând de miercuri ora 10.00 până joi la ora 10.00, în Banat, Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Munteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.