Este alertă pe Valea Borod din județul Bihor! Apele râurilor au devenit roșii, iar specialiștii cred că ar exista o legătură între acest fenomen și cutremurul de săptămâna trecută:
„În această dimineață, colegii noștri de la formația de lucru Aleșd din cadrul SGA Bihor s-a u deplasat în teren, în legătură cu o posibilă poluare pe Valea Borod (afluent al Crișului Repede), județul Bihor.
Din cele constatate la fața locului, apa are o culoare roșiatică, de intensitate mare.
În zonă se află o exploatarea minieră, nefuncțională de cca. 50 de ani, astfel că se ia în calcul posibila prăbușire a unei galerii de mină din cauza cutremurului produs recent în zonă.
Echipa noastră a prelevat probe de apă din mai multe puncte, urmând ca în câteva ore să avem și primele rezultate.
Totodată, au fost anunțate folosințele consumatoare pentru a -și adapta procesele tehnologice în vederea tratării corespunzătoare a apei .
Având în vedere că debitul evacuat din galerie este estimat la 0.5 mc/s, se așteaptă ca în Crișul Repede diluția să fie de 10-12 ori mai mare. Impactul estimat al poluării este până la acumularea Lugaș unde există un volum de 20,38 milioane mc. de apă.
Personalul tehnic de specialitate din cadrul Apelor Române Crișuri va continua monitorizarea situației până la stoparea fenomenului și încadrarea apei în limitele normale de calitate.
Vom reveni ulterior cu informații suplimentare”, transmit reprezentanții Apelor Române Crișuri.