Calea Floreasca va deveni curând sens unic de circulație pe direcția Șoseaua Ștefan cel Mare către intersecția Calea Floreasca cu strada Ceaikovski, transmite primarul Nicușor Dan:
„În acest scop se vor monta semne de circulație corespunzătoare noilor reglementări de trafic.
Administrația Străzilor București a început asfaltarea străzii și lucrează la crearea benzilor unice pentru transport public.
Acestea din urmă vor fi pe ambele laturi ale drumului, atât pe direcția Șoseaua Ștefan cel Mare – strada Ceaikovski, cât și în sens invers.
Și strada Radu Beller va deveni sens unic dinspre Bd. Mircea Eliade spre Piața Dorobanți. Lucrările de frezare, asfaltare, creare de benzi unice de autobuz și de trasare a marcajelor corespunzătoare au început marți noapte.”