Încă din prima zi de Guvernare, Marcel Ciolacu a ținut să transmită un mesaj tranșant salariaților din sistemul bugetar:
„Toți funcționarii statului român trebuie să înțeleagă că avem nevoie de performanță în administrație. Statul nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou. La Guvernul României și la toate ministerele de linie am anunțat că intrăm într-un regim de mobilizare generală. Avem de livrat ținte și jaloane și nu putem rata nimic”, spune premierul.
Guvernul a aprobat astăzi noua structură de funcționare care prevede câteva modificări importante.
Potrivit unui comunicat al Executivului, ordonanţa a fost adoptată având în vedere Hotărârea Parlamentului României nr. 22/2023 pentru acordarea încrederii Guvernului, prin care au fost aprobate structura şi componenţa Executivului, precum şi Programul de guvernare.
Astfel, s-a aprobat reorganizarea Ministerului Economiei ca urmare a fuziunii prin absorbţie cu Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, care se desfiinţează.
„Ca urmare a reorganizării prin fuziune prin absorbţie, Ministerul Economiei îşi schimbă denumirea în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului”, se arată în comunicat.
Totodată, se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Sport, în subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului, ca urmare a desfiinţării Ministerului Sportului.
Prin acelaşi act normativ, sunt stabilite atribuţiile viceprim-ministrului fără portofoliu, care va aviza actele normative cu impact bugetar.