Astfel, se va interzice accesul, oprirea și staționarea vehiculelor începând de marți, ora 7.00, până după terminarea concertului, în zona intrărilor în Complexul Național Arena din Bd. Basarabia, Str. Maior Coravu și Bd. Pierre de Coubertin.
De asemenea, de miercuri, ora 8.00, până joi, după terminarea concertului, se va restricționa traficul rutier, cu excepția STB (troleibuzele 90 si 86 și liniile special înființate), după cum urmează:
-Str. Maior Coravu, între Șos. Mihai Bravu și intrarea în Stadionul Arena Națională;
-Str. Pierre de Coubertin, între Str. Vatra Luminoasă până la intrarea în complexul sportiv;
-Str. Tony Bulandra, între Str. Vatra Luminoasă și Str. Maior Coravu.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului și de prevenire a accidentelor de circulație.
Având în vedere faptul că accesul publicului se va face doar pietonal, șoferii sun sfătuiți să folosească autovehiculele personale cât mai puțin pentru a evita blocajele de trafic și să opteze pentru mijloacele de transport în comun, în special pentru metrou, să își păstreze calmul și să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, să evite deplasarea în zona de desfășurare a evenimentului și să respecte semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri aflați în trafic pentru devierea și fluidizarea acestuia și să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranța lor, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Pietonilor le este recomandat să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că intenția lor de a traversa a fost înțeleasă de către conducătorii de autovehicule.