24.1 C
București
vineri, octombrie 4, 2024
spot_img

Cupa României la Fotbal: Avancronica semifinalelor! Corvinul Hunedoara e aproape de o șansă istorică!

FC Voluntari, Universitatea Cluj și Oțelul Galați au jucat până acum finale de Cupa României, ilfovenii și ardelenii chiar adjudecându-și trofeul. Pentru hunedoreni, calificarea în ultimul act ar fi o premieră istorică!

Cupa României Betano, ediția 2023/2024, se apropie deja de emoțiile din jurul trofeului de tradiție al fotbalului românesc. Ne așteaptă acum semifinalele, unde regăsim trei formații de prim eșalon, FC Voluntari, Universitatea Cluj și Oțelul Galați, plus revelația Corvinul Hunedoara, din eșalonul secund.

Iată programul celor două partide din penultimul act al competiției:

  • Miercuri, 17 aprilie, ora 19:00 – Corvinul Hunedoara vs FC Voluntari
  • Joi, 18 aprilie, ora 20:30 – Oțelul Galați vs Universitatea Cluj

Duel cu deznodământ imposibil de anticipat la Hunedoara

La Hunedoara, istoria deja se scrie văzând cu ochii, băieții pregătiți de Florin Maxim depășind deja cea mai bună performanță din istorie a Corvinului în Cupa României. Iar după 4-0 cu CFR Cluj în sferturile de finală, cu semifinala pe teren propriu, într-o singură manșă, contra celor de la FC Voluntari, deja nimic nu mai pare atât de greu!

De partea cealaltă, ilfovenii care au încă griji mari în privința evitării retrogradării din primul eșalon, se prezintă după un 4-2 în deplasare, la lovituri de departajare după 0-0 în 120 de minute, cu FCU Craiova. Echipa pregătită de Florin Pârvu, în creștere de formă în campionat, a câștigat Cupa României în 2017 și a disputat finala din 2022!

Două cluburi de tradiție, doi antrenori cu experiență

Dorinel Munteanu și Ioan Ovidiu Sabău, foști coechipieri în cea mai strălucitoare generație a echipei naționale, se duelează la Galați în Oțelul – “U” Cluj. În sferturile de finală, gălățenii au produs unul din rezultatele surpriză, învingând cu 1-0 pe terenul Universității Craiova. Pentru ei, calificarea în ultimul act ar egala cea mai bună performanță în competiție: finala din 2004, pierdută contra lui Dinamo.

De partea cealaltă, Universitatea Cluj, calificată în semifinale după 1-0 cu FC Hermannstadt, are în palmares nu mai puțin de 6 finale de Cupa României! Ultimele, pierdute în 2023, sezonul anterior, și în 2015. Dintre acestea șase, încununată de succes a fost doar finala din 1965, 2-1 cu Dinamo Pitești.

În cele două confruntări din sezonul regular al primului eșalon, ediția în curs de desfășurare, a fost 1-1 la Galați și victorie pentru Oțelul, 1-0, la Cluj-Napoca!

te-ar putea interesa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

rețele de socializare

3,913CititoriConectați-vă
22,000AbonațiAbonați-vă

PUBLICATE RECENT