Dr. Mihai Vlad a fost unul dintre cei mai respectați medici din UPU-SMURD Constanța. A murit fulgerător, în brațele soției, de asemenea medic la Spitalul Județean Constanța, și a colegilor care nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Avea doar 43 de ani.
„Cu tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a colegului nostru, dr. Mihai Vlad, medic în cadrul Unității de Primiri Urgențe Constanța.
Pozitivismul colegului nostru salvator, profesionalismul, empatia și dragostea față de profesia nobilă de a salva alte vieți sunt doar câteva din adevăratele valori care l-au definit pe dr. Mihai Vlad ca om, prieten și camarad în lupta de a da o nouă șansă la viață celor care aveau nevoie de ajutor.
Plecarea acestuia va lăsa un gol imens în inimile tuturor celor care l-au cunoscut, colegi, prieteni, dar mai ales familiei.
Drum lin către Cer, domnule doctor!
Condoleanțe familiei, colegilor și apropiaților!”, transmite colectivul Departamentului pentru Situații de Urgență.
Și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a transmis un mesaj de condoleanțe la dispariția prematură a medicului Mihai Vlad:
„Este trist cand ne pierdem colegii salvatori prea devreme, nevand macar timpul sa ne luam ramas bun de la ei.
Plecarea colegului nostru a lasat un gol imens in inimile tuturor, familiei si tuturor cunoscutilor, deopotriva.