27.6 C
București
joi, iunie 13, 2024
spot_img

În Sectorul 3, cetățenii află în timp real unde au loc lucrări de reabilitare termică a blocurilor

„Harta Reabilitării Termice din Sectorul 3″ este o aplicație informatică care reprezintă un proiect important de transparență și eficiență în administrația publică:
„În Sectorul 3, ne mândrim cu faptul că am atras cele mai multe fonduri europene din România pentru reabilitarea termică a blocurilor. Peste 1.600 de blocuri au fost până astăzi reabilitate. Acest lucru îmbunătățește confortul locuitorilor și contribuie la reducerea consumului de energie, dar și la protecția mediului.
În intervalul 2013-2023, în Sectorul 3 s-au reabilitat mai multe blocuri decât în toată țara la un loc, raportat la aceeași perioadă.
Aplicația, finanțată prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, oferă fiecăruia dintre cetățenii sectorului posibilitatea de a vedea în timp real progresul acestor lucrări de reabilitare, de a vedea blocurile deja reabilitate sau de a afla informații despre blocuri și despre programele de finanțare viitoare”, transmite primăria Sectorului 3.
Cum funcționează aplicația?
Accesând site-ul https://reabilitare-termica.primarie3.eu/Home.aspx veți descoperi o hartă interactivă.
Fiecare bloc este marcat cu o culoare specifică, în funcție de stadiul său de reabilitare: 🟢verde pentru reabilitat
🔴roșu pentru nereabilitat🟣mov pentru parțial reabilitat 🔵Albastru pentru blocuri în curs de execuție.
Din meniu puteți selecta doar o categorie, spre exemplu să vedeți doar blocurile reabilitate de la o anumită adresă sau le puteți lăsa activate pe toate.  Folosind butonul de căutare puteți selecta o adresă anume pentru a vedea situația reabilitării din zonă sau de la un bloc anume. Foarte important, harta este într-un continuu proces de îmbunătățire și se actualizează constant în funcție de situația lucrărilor de reabilitare.
„În Sectorul 3, lucrările de reabilitare termică continuă. În același timp instalăm panourile fotovoltaice, înlocuim lifturile și îmbunătățim iluminatul în spațiile comune”, completează administrația Sector 3.

te-ar putea interesa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

rețele de socializare

3,913CititoriConectați-vă
21,800AbonațiAbonați-vă

PUBLICATE RECENT