Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme severă pentru începutul acestei săptămâni.
De astăzi, de la ora 10.00, până diseară, este valabil un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și în zona montană.
Mai târziu, până marţi dimineaţă, intră în vigoare un alt cod de fenomene de instabilitate atmosferică în Tulcea şi Constanţa.
Potrivit meteorologilor, până la ora 21.00, va fi instabilitate atmosferică local în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi în zona montană, ce se va manifesta prin perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii şi grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi pe alocuri de peste 30…40 l/mp. Astfel de fenomene vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. Vântul va avea intensificări în extremitatea de sud-vest a ţării.
Codul galben vizează județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Hunedoara, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Teleorman și Olt.
Ulterior, în intervalul 31 iulie, ora 21:00 – 1 august, ora 03:00, va fi instabilitate atmosferică în Dobrogea. Se va manifesta prin perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi pe alocuri de peste 30…40 l/mp.
Vremea se răcește în București
Potrivit ANM, vremea se va răci față de intervalul precedent. Cerul va avea înnorări, mai ales pe parcursul zilei, când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade.