Bucureștiul este vineri gazda mai multor evenimente dedicate Zilei Armatei Române, iar șoferii trebuie să fie pregătiți pentru restricții de circulație în mai multe zone importante ale orașului.
Ministerul Apărării Naționale va desfășura vineri o serie de ceremonii militare și religioase cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei Române:
– între orele 8.00 – 15.00, ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane și jerbe de flori, ceremonie de depunere a jurământului militar, ceremonie de schimbare a gărzii, activități de survol și exerciții demonstrative la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I
– între orele 8.00 – 15.00, ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Patriei din Al doilea Război Mondial din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”
– între orele 8.00 – 15.00, ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor căzuți în teatrele de operații și pe teritoriul României din fața Palatului Național al Copiilor
– între orele 19.00 – 22.00, solemnitatea retragerii cu torțe, pe prima bandă de circulație, pe itinerariul: Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenței – Bd. Eroii Sanitari – Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu – Șos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. General Paul Teodorescu – Bd. Timișoara – Sediul Brigăzii 30 Gardă.
Se vor institui următoarele restricții de trafic:
– între orele 18.00-20.00, pe Str. Constantin Mille
– între orele 18.45-20.00, pentru 15 minute, pe Calea Victoriei, în fața Palatului Cercului Militar Național (între Str. Matei Millo și Bd. Regina Elisabeta).
Tot vineri, între orele 13.00 – 16.00, va fi organizată o adunare publică după următorul program:
– între orele 13.00 – 15.30, desfășurarea adunării publice la Sediul Guvernului României – Piața Victoriei – alveola media
– între orele 15.30-16.00, defluirea totală a participanților.
Începând cu ora 13.00, se va resistematiza traficul în Piața Victoriei, asigurându-se două benzi de circulație pe sens, în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor și Calea Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, transmite Brigada Rutieră.