Starbucks este fără îndoială un local frecventat de tinerii bucureșteni. Comisarii ANPC au arătat însă, zilele trecute, că imaginile din bucătăria restaurantului, neaccesibile publicului larg, nu sunt la fel de plăcute precum ne-am închipui.
Concluziile controlului au fost relatate chiar de președintele ANPC, Horia Constantinescu:
– s-a procedat la ridicarea tăvilor de inox la vitrina de vânzare asistată în care erau expuse spre comercializare produse alimentare neambalate, unde s-a constatat prezență de impurități în strat masiv, lichide scurse, resturi alimentare; chedere depreciate, neigienizate.
– la fabricarea sucului de portocale, operatorul economic utiliza produse având pe etichetă mențiunea: „produs tratat cu imazalil”, fără ca acestea să fie spălate în prealabil cu solvent pentru îndepărtarea imazalilului
– agregate frigorifice congelator cu depuneri de impurități, gheață și resturi alimentare, iar grătarele prezentau urme de rugină
– paviment neigienizat, cu plăci de gresie fisurată/spartă.
Agentul economic a fost amendat cu 5000 de lei iar activitatea a fost oprită temporar, până la remedierea problemelor găsite.