18.1 C
București
marți, octombrie 8, 2024
spot_img

Străzi deschise ajunge în weekend și pe strada Zizin din sectorul 3

Programul Străzi deschise ajunge în acest weekend, în premieră, și pe strada Zizin din sectorul 3, pe tronsonul cuprinse între Strada Foișorului și Strada Brândușelor.

În acest weekend, „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” se alătură ediției aniversare a evenimentului Noaptea Muzeelor 2024, în calitate de partener. În acest context, traficul rutier pe Calea Victoriei va fi restricționat sâmbătă, între orele 10:00 – 22:00, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței. De asemenea, printr-un parteneriat cu STB, va fi disponibilă o linie specială de autobuze, care va face legătura cu principalele obiective deschise în noaptea de sâmbătă spre duminică. Linia specială „Noaptea Muzeelor” va funcţiona între orele 18:00 şi 1:00, pe traseul Piaţa Presei – Piaţa Unirii (şi retur), anunță Primăria Capitalei.

În weekendul 18-19 mai, pe Calea Victoriei publicul este întâmpinat cu numeroase activități culturale și artistice – expoziții de fotojurnalism și care prezintă istoria orașului București, concerte live cu fanfara Damian & Brothers, spectacole de teatru și momente interactive în direct la radioul preferat al copiilor, Itsy Bitsy, zona pietonală fiind cuprinsă de o atmosferă vibrantă și energizantă.

Sâmbătă, 18 mai se inaugurează o nouă ediție a expoziției „World Press Photo”, cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalism, adusă în România de Fundația Eidos, și care va putea fi vizitată până la data de 7 iunie, în intervalul 10.00 – 22.00, în Piața Universității. În cadrul expoziției vor fi expuse 120 de fotografii care portretizează evenimente importante din întreaga lume.

În ambele zile de weekend, începând cu ora 17:00, trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție) – concertează în zona Hotelului Novotel (trotuar).

Sâmbătă 18 mai, atmosfera va fi animată cu provocări muzicale și jocuri interactive pentru copii, între orele 16.00-19.00, în zona Muzeului Național de Istorie a României/ Palatul CEC.

Tot sâmbătă, 18 mai, Teatrul Masca, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, pune în scenă spectacolul de teatru „Farfuria”, un manifest ecologist post-apocaliptic de dragoste care chestionează lupta pentru resurse și relația cu ceilalți, începând cu ora 18.00, în zona Casei Filipescu-Cesianu.

Ritmurile alerte ale fanfarei Damian & Brothers completează atmosfera de weekend la „Străzi deschise”, duminică, 19 mai, în intervalul 19.00 – 20.00, pe traseul Cercul Militar Național – Strada Piața Amzei (dus-întors). Cunoscutul artist Damian Drăghici invită publicul să se alăture concertului intinerant pe traseul pietonal și să danseze pe muzica antrenantă a Fanfarei de 100.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București face parte din programul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” cu expozițiile permanente „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani”, respectiv expoziția tematică „Comorile haznalelor istorice din București”, ce recreează atmosfera Bucureștiului din perioada secolelor XVIII-XIX prin intermediul unor obiecte din ceramică, porțelan și sticlă descoperite lângă Bisericile Sf. Dumitru, Mavrogheni, Hanul Serafim și în Cartierul Evreiesc. Expozițiile pot fi vizitate, în ambele zile de weekend, în intervalul orar 10:00-17:30.

Teatrul Odeon vă invită să vă bucurați de „Odeon Theatre Fountain”, instalație de artă interactivă – o poveste în imagini a spectacolelor și artiștilor teatrului, în ambele zile din weekend, între orele 10:00-21:00.

De la spectacole de teatru pentru copii, ateliere de creație interactive, momente muzicale la activități sportive, expoziții tematice și demonstrații cu echipaje ecvestre și canine „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” din acest weekend propune bucureștenilor un program artistic variat și în Sectorul 3 al Capitalei, pe strada Zizin (între Strada Foișorului și Strada Brândușelor) în intervalul 09:00-21:00.

Sâmbătă, 18 mai, și duminică, 19 mai, începând cu ora 09:00, copiii și părinții sunt invitați să participe la o serie de activități sportive, în zone special amenajate cu teren de baschet și masă de ping-pong.

În cursul zilei de sâmbătă, 18 mai, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române- Biroul tradiții, cultură și asistență religioasă vă invită să vă bucurați de o fascinantă „Expoziție de uniforme de epocă” – perioada 1850-1948, din colecția Muzeului Jandarmeriei Române, începând cu ora 10.00.

Tot sâmbătă, 18 mai, participanții vor fi încântați de demonstrații cu echipaje ecvestre și canine, organizate de Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, în intervalul 10.00-14.00, iar Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române va crea momente speciale printr-un program dedicat de exerciții de autoapărare.

Pe parcursul weekendului, sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 15:00 și duminică, 19 mai, de la ora 10.00, cei mici, dar și părinții sunt invitați la spectacolul de teatru „Ciofu cel viclean”, susținut de Trupa de teatru Cartea cu povești românești, iar artiștii Teatrului Nottara îi vor încânta cu piesa de teatru „Prințesa răsfățată”, cu două reprezentații sâmbătă, 18 mai, în intervalele 11:00-11:30 și 12:00-12:30.

Totodată, spectacolul de teatru al binecunoscutei povești „Cei trei purceluși” face parte, de asemenea, din programul dedicat copiilor și va fi pus în scenă de Teatrul Excelsior, duminică, 19 mai, de la ora 11.00.

În programul artistic special creat pentru weekendul 18-19 mai pentru Strada Zizin sunt incluse și activități educative, ateliere de creație, jocuri interactive și spectacole de animație pentru copii.

Serile din weekendul 18-19 mai se încheie cu concerte live de muzică pop, percuție și populară, susținute de elevii Școlii de Artă din București.

În weekendul 18-19 mai 2024, pe durata restricțiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia, strada Știrbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00.

În sectorul 3 al Capitalei, începând de sâmbătă, 18 mai, ora 07:00, până luni, 20 mai, până la ora 02:00, traficul este restricționat pe strada Zizin, pe segmentul de drum dintre Strada Foișorului și Strada Brândușelor.

te-ar putea interesa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

rețele de socializare

3,913CititoriConectați-vă
22,000AbonațiAbonați-vă

PUBLICATE RECENT