La acest moment, traficul pe Podul Prieteniei din PTF Giurgiu este blocat pe ambele sensuri ca urmare a unui eveniment rutier. La fața locului se intervine pentru remedierea situației și redeschiderea traficului rutier.
În această dimineată, în jurul orei 03:00, un autocamion înmatriculat in Turcia care se deplasa pe sensul de ieșire din România, a lovit un rost de dilatare din componenta Podului Prieteniei, aflat pe partea bulgară.
Șoferul a pierdut controlul asupra ansamblului rutier, lovind parapeții podului, ceea ce a dus la blocarea traficului pe ambele sensuri.
Din cauza faptului că există scurgeri de carburant, la fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale din cadrul ISU Giurgiu.
Începând cu ora 05:55. la locul accidentului au ajuns și utilaje din Bulgaria pentru eliberarea carosabilului.
Ținând cont de această situație, Poliția de Frontieră recomănda persoanelor care intenționează să tranziteze PTF Giurgiu folosirea tuturor punctelor de frontieră deschise în regim internaţional de la frontiera cu Bulgaria.
„Reamintim că, la graniţa cu Bulgaria sunt operaționale 11 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, conform categoriilor specifice fiecărui punct, astfel:
- pe raza jud. Constanţa – P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov, P.T.F. Negru Vodă, P.T.F. Lipnița, P.T.F. Dobromir.
- pe raza jud. Călăraşi P.T.F. Călăraşi.
- pe raza jud. Giurgiu- P.T.F. Giurgiu.
- pe raza jud. Teleorman P.T.F. Turnu Magurele, P.T.F. Zimnicea.
- pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat, P.T.F. Bechet.
Vom reveni cu precizări în funcție de evoluția situației. Pentru informarea dvs, vă rugăm să utilizați aplicația Traficonline disponibilă pe site-ul Poliției de Frontieră Române
www.politiadefrontiera.ro.„